Cultura cătinei (Hippophae rhamnoides L), este deja una extrem de rentabilă în ţări ca Germania, Italia, Suedia, Finlanda, Rusia, Mongolia sau China şi este, o alternativă ecologică la agricultura actuală, denaturată şi superchimizată.
Condiţiile eco-pedo-climatice şi relieful adecvat, fac din România patria perfectă pentru această nouă şi valoroasă specie de cultură pomicolă.
Conţinutul fizico-chimic al fructelor obţinute la noi, mai valoros decât oriunde, dar şi calităţile lor energetice şi terapeutice miraculoase, precum şi cererea tot mai mare de cătină românească pe piaţa europeană, sunt premisele apariţiei unui nou sector de producţie pomicolă în România, puternic, rentabil şi durabil, care începe să se impună, cu paşi siguri, ca sector pomicol de importanţă economică.
Cătina are puţine boli şi dăunători. Presiunea ecologică redusă a acestora, toleranţa ridicată a speciei, împreună cu capacitatea plantei de a fixa azotul atmosferic, fac posibilă o pomicultură fără fertilizatori şi mai ales fără pesticide de sinteză, ceea ce cu greu se poate realiza la alte specii de pomi sau arbuşti fructiferi.
Cultura cătinei este una eminamente ecologică, prietenoasă cu mediul, perfect realizabilă în practică, uşor de adoptat de cultivatori, cu condiţia respectării unor verigi tehnologice elementare.
Cerinţe. Cătina nobilă se poate cultiva de la nivelul mării până la 900-1000 m altitudine. Sunt preferabile terenurile plane, orizontale sau uşor înclinate cu expoziţie sudică, cu soluri aerisite, uşoare şi fertile, dar se poate planta în orice tip de sol, cu două excepţii: solurile prea acide, cu pH-ul sub 5,5 şi solurile cu exces de umiditate, mlăştinoase, impermeabile, cu apa freatică la suprafaţă. Preferă luncile râurilor, cu soluri aluvionare, uşoare, nisipoase, chiar dacă sunt mai puţin fertile, permeabile, cu apa freatică la peste 1,5 m adâncime. Inundaţiile de 7-10 zile nu sunt o problemă. Necesită lumină maximă, nu acceptă nici un fel de umbrire. Rezistă fără daune la temperaturi de -40ºC sau +40ºC. Din anul 2-3 de la plantare rezistă la cele mai cumplite secete, dar irigarea culturii este o cheltuială absolut justificată, de peste 20 de ori mai rentabilă decât la cultura porumbului.
Terenul destinat plantării se va cultiva obligatoriu cel puţin un an înainte de plantare. Cele mai bune premergatoare sunt cerealele paioase (de exemplu grâul) care se recoltează devreme şi lasă terenul curat de buruieni, în special de cele perene, mai greu de combătut în cultura ecologică de cătină.
Pregătirea terenului pentru plantare constă în:
– afânare profundă (scarificare) la 60-70 cm, cu 90-100 cm între gheare, dacă e posibil în cruce;
– arătură adâncă de toamnă, la 35-40 cm. Recomand mărunţirea arăturii încă din toamnă, chiar și imperfect. Aceasta face posibilă intrarea la plantat în primăvară foarte devreme, fără a mai aştepta “coacerea” arăturii, de multe ori întârziată de ploile din martie-aprilie.
Dacă terenul este bine pregătit, cu umiditate optimă, care permite solului să se scurgă printre rădăcini, plantarea se poate face toamna târziu, cu rezultate excelente. Singura limită este temperatura. Dacă solul este înghețat lucrarea se oprește temporar, sau se amână. Plantarea de primăvară se face cu rezultate la fel de bune, cu condiţia asigurării unei udări de aprovizionare, cel puţin la groapă.
Peste iarna puieții se păstrează perfect însilozați în nisip, afară, sub cerul liber.
Plantarea este lucrarea cea mai tehnică. Se poate face mecanic, cu maşini specializate, dirijate prin GPS ori laser, sau manual, după metoda tradiţională. Rândurile se orientează preferabil pe direcţia N-S, dar primează cerinţa de a avea rândurile cât mai lungi, perpendiculare pe direcţia vântului dominant din perioada 20 martie – 10 aprilie. Pentru plantarea manuală, se realizează mai întâi un pichetaj al terenului, marcându-se locul fiecărei plante, aleile tehnologice şi zonele de întoarcere. Distanţele de plantare sunt de 3-3,5m între rânduri şi 1,25-2 m pe rând. Având în vedere că este o plantă dioică, pentru realizarea polenizării se plantează masculi, în raport ♂/♀ de 1/8 pînă la 1/12, fie în rânduri mixte, în chinconz, fiecare a opta plantă pe rândurile cu număr impar, fie în rânduri separate, 1 r.♂ + 8 r.♀, în special acolo unde se va recolta mecanic.
Până în toamnă planta formează o coroană frumoasă, din 3-7 lastari, de 50-80 cm lungime, cu diametrul bazal de 8-12 mm.
În prima iarnă se practică o tăiere radicală, realizând 3-5 cepi din lăstarii cei mai frumoşi şi mai bine plasaţi. Restul se elimină, ca în imaginile alăturate.
În primavara anului II din cepii lasați se formează coroana de rod, care va inflori și va lega fructe in primavara anului III.
Întreţinerea plantaţiei în anul II constă mai ales în menţinerea curată a solului. Până în toamnă plantele formează o coroană puternică, din 15-20 de lăstari lungi de 140-170 cm, pregătiţi să intre pe rod.
Dacă este necesară, irigarea culturii se va face atât în anul I cât şi în anul II.
Prima recoltă se obţine în anul III.
Recoltarea se face la maturitatea de recoltare, de la jumatatea lunii august până la sfârşitul lunii septembrie. Metoda de recoltare aplicabilă în plantaţiile comerciale este una specială, cu pierderi aparente de producţie, dar singura fezabilă din punct de vedere practic şi economic. Recoltarea se face prin detaşarea ramurilor cu fructe, lăsând pe plantă doar baza lăstarilor, sub formă de cepi, din care se va reface coroana. Ramurile se congelează și se batozează în stare congelată, obţinând o producţie de boabe curate, neafectate de lovituri, fără scurgeri de suc, apte pentru păstrare, spălare şi procesare. La plantaţiile mature, în condiţii optime de cultură, potenţialul de producţie depăşeşte 22-24 t/ha, în anul recoltei. Metoda induce o periodicitate controlată a fructificării, ceea ce face necesară împărţirea plantaţiei în două sectoare, care vor rodi alternativ, pentru a avea recoltă an de an şi a menţine livrările şi clienţii. Practica a demonstrat că, pe termen lung, datorită întineririi permanente a coroanei, producţia recoltată este mai mare şi mai constantă, iar calitatea fructelor mai bună decât la metodele de recoltare cu menţinerea coroanei şi recoltare anuală. În plus, coroana se menţine la o înălţime convenabilă, permiţând mecanizarea lucrării de tăiere a ramurilor şi creşterea productivităţii.
Până la livrare sau procesare, fructele se păstrează congelate, la -18 ºC, în ambalajele de expediţie.
Sortimentul de cătină nobilă cultivat în România, obţinut din genofondul autohton, este extrem de valoros prin conţinutul complex al fructelor, foarte rezistent la bolile şi dăunătorii specifici, bine adaptat la condiţiile spaţiului carpato-danubiano-balcanic, dar şi al celor de litoral.
La Centrul de Excelenţă pentru Cultura Cătinei de la Arad au fost certificate şi înscrise în Catalogul Oficial al soiurilor de plante din Romania, cele mai valoroase selecţii din flora spontană a României, reprezentând întregul areal natural al speciei. Foarte multe biotipuri promiţătoare, dar si hibrizi noi, aflati încă în testare, aşteaptă confirmarea bunei comportări în condiţii de fermă şi consacrarea ca soiuri comerciale de interes economic.